Intr-un articol de pe Banknews.ro, “Cele mai interesante evolutii din ianuarie: leul, aurul, indicii bursieri si Facebook”, Directorul general adjunct al Equity Invest, Cosmin Enache prezinta situatia lunii ianuarie in ce priveste atat evolutia leului si a aurului cat a indicilor bursieri si Facebook.
Daca la inceputul lunii monedele regionale inregistrau deprecieri record (cea mai mare depreciere pentru leu din 2010 pana in prezent) pe fondul cresterii aversiunii fata de riscul implicat de investitii in zonele emergente, sfarsitul lunii a venit cu vesti bune pentru leu.
FED (Rezerva Federala a SUA) a decis reducerea achizitiilor lunare cu inca 10 miliarde dolari. Daca de obicei acest lucru ducea la deprecierea monedelor din zonele emergente in raport cu euro, de aceasta data leul s-a comportat foarte bine.
Restul monedelor au suferit intr-adevar deprecieri din cauza faptului ca investitorii au anticipat randamentele in crestere in SUA si si-au retras capitalurile de pe majoritatea pietelor emergente. Cel mai probabil, interventiile BNR au dus la intarirea leului pe final de luna, incheind ianuarie cu o scadere de 0,6% in raport cu euro.
Fata de euro, leul a suferit deprecieri reduse, avand in vedere cat de mult s-au depreciat monede ca forintul (5,2%), zlotul polonez (2,3%) si coroana ceha (0,7%). In raport cu dolarul insa, leul s-a mentinut cam pe aceeasi linie cu celelalte monede regionale, inregistrand o depreciere de circa 2,5%.
Tot in ianuarie, aurul a fost metalul pretios cu una din cele mai bune evolutii. Cresterea inregistrata a fost de cca 3,2 %. Aceasta crestere a fost inregistrata pe fondul scaderilor de pe pietele de capital, investitorii retragandu-se spre metalul pretios amintit, asa cum declara Equity Invest pe banknews.ro.
Daca principalii indici bursieri ai lumii au scazut, nici bursa de la Bucuresti nu a inregistrat schimbari diferite. Desi toate bursele lumii au inregistrat scaderi la inceputul anului, cele europene au inregistrat cele mai slabe inceputuri, iar Bursa de la Bucuresti a scazut cu aproximativ 1,7%.
In cazul actiunilor Facebook, se inregistreaza o crestere de 14 % in ianuarie.