Invataminte de pe urma facultatii

Dupa ce in sfarsit ai trecut de greul sau de comoditatea pe care ti-o oferea viata de student de pe timpul facultatii, vei capata o serie de lucruri si de cunostine depsre viata, pe care mai apoi vei putea sa le aplici in viata reala si sa iti dezvolti o cariera si o viata frumoasa pentru care te-ai pregatit timp indelungat de-a lungul semestrelor din facultate.

Vei ajunge sa inveti in primul rand faptul ca nu este foarte usor sa iti faci noi prieteni, insa vei ajunge de asemenea sa realizezi ca prietenii si amicii de pe timpul facultatii nu iti vor ramane prieteni cu adevarat dupa terminarea acesteia.

In timpul cursurilor de pe timpul facultatii sau in cadrul seminariilor pe care le aveai impreuna cu o gramada de colegi, acestia din urma iti erau cei mai buni amici si prieteni cu care iti petreceai atat timpul la diferitele clase pe care le frecventati, insa si in cadrul vietii sociale din afara scolii.

Acum, aceste chipuri atat de familiare cu ceva timp in urma ti-au devenit straine intr-o oarecare masura, dupa absolvire si dupa sustinerea licentei sau dizertatiei, colegii risipindu-se care pe unde, unii casatorindu-se, altii facand copii, altii continuand studiile in tari straine sau plecand cu munca.

Inca un lucru important si destul de trist pe care il afli imediat dupa ce ai terminat facultatea este faptul ca poate dura destul de mult timp pana sa iti gasesti de lucru. Din experienta personala, pot spune cu certitudine ca acest lucru este atat de adevarat, pe cat este de frustrant si de neplacut pentru multa lume.

Dupa ce am absolvit facultatea si am sustinut examenul de licenta, am revenit in orasul de provenienta si am inceput sa imi caut ceva de munca, in special pe domeniul in care am activat la facultate. Acest lucru este atat de dificil, si pe atat de trist, pentru ca nu multa lume isi gaseste ceva de lucru imediat dupa ce termina un ciclu de studii superioare, ca mai apoi sa-si gaseasca de lucru.

You May Also Like

About the Author: admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *