Barbati de mana
Barbati de mana

Zilele acestea, comisia deputatilor pentru munca si protectie sociala a avizat proiectul de lege prin care cuplurile din Romania ar putea beneficia de alegerea de a se uni intr-un parteneriat civil, daca nu vor sa se casatoareasca. Proiectul a fost aprobat cu sapte voturi pentru, patru contra si o singura abtinere.

Parteneriatul civil reprezinta un tip de contract care se incheie in fata unui notar public, semnatarii fiind doua persoane de sex diferit sau acelasi sex, care isi exprima acordul de a locui impreuna. Idee parteneriatului civil a fost propus in 2013, prima data, aceasta fiind prima data cand o comisie din Camera Deputatilor avizeaza un proiect de lege referitor la recunoasterea parteneriatului civil.

Aceasta practica este deja intalnita in aproape toate tarile din Europa, precum si in America de Nord si de Sud (Argentina, Chile, Uruguay, Brazilia), Australia, ajungand pana si in Africa (Africa de Sud). Surprinzator nu este faptul ca parteneriatul civil este recunoscut in Franta, Suedia sau Marea Britanie, ci faptul ca foste tari comunite ca Ungaria, Cehia, Slovacia sau Estonia l-au introdus – asta in timp ce Romania se incapataneaza sa declare sus si tare ca ea este o societate traditionala, care respecta anumite valori, purtatorul de cuvant neoficial al ignorantei fiind Mihaela Radulescu. Daca vrem o societate traditionala, atunci moderatoarea tv ar trebui sa taca, pentru ca societatea despre care vorbeste ea nu permite unei femei sa vorbeasca peste barbat.

Niciodata nu am inteles care e problema unora legat de acest aspect. Daca Gigel si Ionel vor sa fie impreuna, care este baiul? Nu vrei sa vezi? Intoarce capul, asa cum probabil nu te holbezi nici la un cuplu heterosexual care se tine de mana. Te temi de influenta asupra copiilor? Homosexualii nu au devenit heterosexuali, in ciuda “expunerii” la cupluri de sex opus toata viata, de acasa, pe strada sau in film. Si sa nu implicam Biserica – daca e pacat, e pacatul lor. Romania este un stat laic, nu religia decide legile.

Un parteneriat civil presupune dreptul la mostenire si pensie de urmas in cazul decesului unuia dintre parteneri, transferul serviciilor medicale unuia dintre parteneri catre celalalt, in cazul in care unul nu are asigurare medicale, transformarea bunurilor dobandite de cei doi in perioada parteneriatului in bunuri comune etc.

Momentam, Romania se afla intr-o situatie in care se afla alte tari foarte dezvoltate din lume, ca Republica Moldova, Serbia, Bulgaria, Irak, Afganistan sau Rwanda, unde nu se accepta acest “stil de viata”. Succes in continuare!

De admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *